GFZONE.RO - Server SA:MP Romanesc | Download | Forum | Search | Politica Cookies |


Navigator
Icon Stiri
Un nou joc Age of Empires la orizont?
Data 13/01/2015 17:31  Autor gin  Accesari 912  Limba Global
Microsoft, la fel ca orice altă companie ce o duce bine din punct de vedere financiar, postează numeroase oferte de angajare pentru diferite posturi. Acest anunţ însă este parcă mai interesant decât multe altele, dezvăluind că Microsoft Game Studios pune bazele unui nou studio - Decisive Games, ce urmează să fie specializat în jocurile de strategie.

Mai mult, conform anunţului amintit mai devreme, Decisive Games urmează să dezvolte un nou titlu dintr-o “serie foarte iubită de jocuri de strategie”. De asemenea, anunţul menţionează şi “următoarea generaţie de jocuri pentru Windows şi Xbox”; deci, cel mai probabil, acest misterios titlu pe care urmează sa-l realizeze Decisive Games va fi dedicat atât PC-urilor, cât şi consolelor Xbox One.

Dacă ne uităm peste francizele de strategie din curtea celor de la Microsoft, un nume iese în evidenţă: Age of Empires. Aceasta este fără îndoială cea mai populară serie de jocuri de strategie deţinută de Microsoft, aceştia relansând de curând două dintre titlurile ei în versiuni remasterizate - Age of Empires II HD şi Age of Mythology: Extended Edition, precum şi un joc nou pentru mobile. O altă posibilitate, deşi mai puţin probabilă, ar fi ca Decisive Games să lucreze la un nou titlu Rise of Nations, altă serie de strategie aflată în portofoliul Microsoft.

Totuşi, e greu de crezut că un joc de strategie precum Age of Empires sau Rise of Nations va putea fi adaptat şi pentru consolele Xbox One. Însă Microsoft are antecedente şi din acest punct de vedere: Halo Wars, un RTS dezvoltat de Ensemble Studios (autorii iniţiali ai seriei Age of Empires), a fost lansat cu un oarecare succes pentru Xbox 360. Chiar şi aşa, Halo Wars nu este tocmai ce am numi “o serie foarte iubită de jocuri de strategie”, deci slabe şanse ca aceasta să fie continuarea de care vorbeşte anunţul iniţial.

Age of Empires, Rise of Nations sau, cine ştie, un nou Halo Wars? Mai mult ca sigur că vom afla răspunsul în cursul acestui an, poate la E3 sau Gamescom…


Sursa: http://jocuri.go4it.ro